Bianca IFTENI- AUR la Campionatul Mondial
Imnul Romaniei a răsunat indelung la PARIS
Cu o determinare de oțel si o abilitate rară, sportiva Bianca Camelia IFTENI – CSM Calarasi, a devenit campioana mondiala și a fost încoronata cu medalia de Aur la Campionatele Mondiale de Canotaj U 19, de la Paris, Franta, 2-6 august 2023, dupa o cursa exceptionala in proba de simplu vâsle, amintind, prin valoarea demonstrata, de „canotoarea secolului 20” românca Elisabeta LIPA, fosta campioana si in aceasta proba a probelor.
De altfel, minunata Bianca a declarat cu ceva timp in urma ca, își dorește sa devină noua Elisabeta LIPA, demonstrand, dupa ce obtinuse aurul european in luna mai a acestui an, ca se afla pe drumul cel bun, că visul ei de a fi cea mai buna din lume este realizabil.
Acest rezultat este o foarte mare realizare, mai ales ca Bianca - nascuta pe 6 octombrie 2006 - nu a împlinit încă 19 ani - categoria de varstă la care a participat, arătand întregii lumi că este cea mai buna canotoare din lume din generatia sa, chiar daca este mai mica cu mai mult de 2 ani decat adversarele sale, talentul sau deosebit devansand-și astfel varsta.
Sportiva noastra a avut de luptat cu cele mai bune canotoare din 28 de țări, respectiv: Statele Unite ale Americii, Rusia, Germania, Spania, Italia, Olanda, Austria, Belgia, Cehia, Egipt, Estonia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Moldova, Maroc, Noua Zeelandă, Paraguay, Polonia, Slovacia, Africa de Sud, Elveția, Tailanda, Tunisia, Uruguay, Zambia si Taipei.
Competitia de la Paris, desfasurată pe LA STADE NAUTIQUE OLIMPIQUE, a fost testul de deschidere a JOCURILOR OLIMPICE de la PARIS de anul viitor.
Au participat peste 218 echipaje din 53 de țări, insumand mai mult de 615 sportivi, Romania clasându-se pe locul I pe natiuni la medaliile de aur, alaturi de Marea Britanie și Italia, înaintea marilor forțe sportive ale SUA, Germaniei, Australiei, Federașiei Ruse.......
Dupa asemenea rezultate de exceptie care ne-au facut inca o data mândri și fericiti, nu putem decat sa ne ridicam in picioare si sa aplaudam, s-o felicitam pe Bianca, pe Daniel Banateanu si Madalina BUZDUGAN – antrenorii de club ai Biancai si pe antrenorii Lotului Romaniei, si nu in ultimul rand pe conducerea F. R Canotaj, federatie cu care avem o foarte buna colaborare.